Deja 2012?…..

Imi amintesc acum de romanul Moromeţii în care se spunea asa frumos la început cum că „timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare”, pentru ca la sfârşit, Preda să conchidă aparent dur şi desigur în contradicţie cu fraza iniţială “timpul nu mai avea răbdare”. Cred ca aceasta dualitate ne limitează şi pe noi, ne cuprinde întreaga existenţă, între două percepţii care ne guvernează viaţa. La începutul existenţei fiecăruia dintre noi timpul pare ca un ocean imens, din care oricâte “galeţi am scoate” tot nu s-ar observa vreo diferenţă. Pe măsură ce creştem, însă, percepţia noastră asupra timpului devine cu totul alta. Aceasta, cred eu, şi din cauză că pe masură ce ne maturizăm suntem prinşi în tot mai multe activităţi, din păcate şi utile dar şi inutile; toate acestea furăndu-ne “bucăţi” din timpul nostru care puse cap la cap, se rezumă într-un singru cuvant: “ani”. Aşadar, iata-ne ajunşi în 2012, galopând, spre un an mai bun, sau mai rău.

Mă gândeam acum, în timp ce scriam aceste rânduri, cum ar fi dacă, la trecerea dintre ani, am avea un timp, în care ceasul să se oprească în loc, cateva minute, ore…oricât…ce am face? Am face oare linişte în noi să ne gândim mai bine la anul care a trecut, să vedem unde am greşit…ne-am face planuri mai consistente pentru anul ce vine (nu doar nişte planuri trecătoare rostite sau gândite rapid, la cumpăna dintre ani), sau din contra, am alerga spre activităţile noastre obisnuite, ne-am obosi, ne-am agita neştiind pe ce să punem mâna să rezolvăm cât mai repede în timpul care “aşteaptă” după noi. Am mai avea atunci oare vreme şi îndrăzneala să ne plângem de lipsa timpului?

Dar, fiindcă aşa ceva nu se poate, e timpul să învâţăm să ne origanizăm, mai bine timpul, viaţa, atiudinile, relaţiile, resursele şi tot ceea ce face parte din vieţile noastre. Aceasta este urarea mea pentru acest an, 2012, în care am ajuns deja, fie ca am vrut, fie ca nu.

 

Anamaria