Archive for septembrie, 2011
Inscripţie pe o fereastră – Radu Gyr
Flamand de lume, nesatul de cer,
fereastra grea, stau ceasuri langa tine,
cu brate’ntinse catre tot ce vine,
cu ochii’n lacrimi, catre cate pier.
In zori, cand te deschizi spre infinit,
fereastra, parca aripi ti-ai deschide
si parcã-ai vrea sa zbori spre tari toride,
ducandu-ma, pe aripi rastignit.
Iar in amurg, cand joaca departari
in geamul tau insangerat de soare,
ca aripi mari ce n’au putut zboare,
te’nchizi ranita, peste renuntari.
Unde să mă văd peste n ani…?!…
Ştiu că una din întrebările la modă astăzi întâlnite la un interviu -spre exemplu- este “Unde te vezi peste n ani?”. Nu ştiu cum sunt alţii, sau ce răspund la această întrebare -probabil răspunsul este influenţat de contextul în care a fost pusă întrebarea, sau nu- însă ştiu că uneori sunt curioasă pe unde voi ajunge în viaţă, atât la propriu cât şi la figurat. Când atâtea poveşti ale atâtor oameni, celbri sau nu, au fost scrise, stau şi mă întreb cum se va scrie povestea mea, cum mi se va derula propriul film al vieţii, cu ce urcuşuri sau coborâşuri mă voi întâlni, ce personaje vor intra în scenă. Ştiu, sunt o visătoare, şi mulţi ar considera ca-mi “bat” capul degeaba, însă asta sunt… Îmi place să mă uit la poze vechi şi zâmbesc la gândul “cum voi arăta eu oare îmbătrânită?”, dacă voi ajunge aşa… Cine ştie… Dar până una alta ştiu că viaţa trebuie trăită şi primită aşa cum este, cu bune, cu rele, de viitor se îngrijeste Altcineva, mai presus decât mine. Tot ce pot face eu este să-I comunic visele mele şi să aştept să vad care dintre ele mi se vor îndeplini
Anamaria
Comentarii recente