Deja 2012?…..
Imi amintesc acum de romanul Moromeţii în care se spunea asa frumos la început cum că „timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare”, pentru ca la sfârşit, Preda să conchidă aparent dur şi desigur în contradicţie cu fraza iniţială “timpul nu mai avea răbdare”. Cred ca aceasta dualitate ne limitează şi pe noi, ne cuprinde întreaga existenţă, între două percepţii care ne guvernează viaţa. La începutul existenţei fiecăruia dintre noi timpul pare ca un ocean imens, din care oricâte “galeţi am scoate” tot nu s-ar observa vreo diferenţă. Pe măsură ce creştem, însă, percepţia noastră asupra timpului devine cu totul alta. Aceasta, cred eu, şi din cauză că pe masură ce ne maturizăm suntem prinşi în tot mai multe activităţi, din păcate şi utile dar şi inutile; toate acestea furăndu-ne “bucăţi” din timpul nostru care puse cap la cap, se rezumă într-un singru cuvant: “ani”. Aşadar, iata-ne ajunşi în 2012, galopând, spre un an mai bun, sau mai rău.
Mă gândeam acum, în timp ce scriam aceste rânduri, cum ar fi dacă, la trecerea dintre ani, am avea un timp, în care ceasul să se oprească în loc, cateva minute, ore…oricât…ce am face? Am face oare linişte în noi să ne gândim mai bine la anul care a trecut, să vedem unde am greşit…ne-am face planuri mai consistente pentru anul ce vine (nu doar nişte planuri trecătoare rostite sau gândite rapid, la cumpăna dintre ani), sau din contra, am alerga spre activităţile noastre obisnuite, ne-am obosi, ne-am agita neştiind pe ce să punem mâna să rezolvăm cât mai repede în timpul care “aşteaptă” după noi. Am mai avea atunci oare vreme şi îndrăzneala să ne plângem de lipsa timpului?
Dar, fiindcă aşa ceva nu se poate, e timpul să învâţăm să ne origanizăm, mai bine timpul, viaţa, atiudinile, relaţiile, resursele şi tot ceea ce face parte din vieţile noastre. Aceasta este urarea mea pentru acest an, 2012, în care am ajuns deja, fie ca am vrut, fie ca nu.
Anamaria
Inscripţie pe o fereastră – Radu Gyr
Flamand de lume, nesatul de cer,
fereastra grea, stau ceasuri langa tine,
cu brate’ntinse catre tot ce vine,
cu ochii’n lacrimi, catre cate pier.
In zori, cand te deschizi spre infinit,
fereastra, parca aripi ti-ai deschide
si parcã-ai vrea sa zbori spre tari toride,
ducandu-ma, pe aripi rastignit.
Iar in amurg, cand joaca departari
in geamul tau insangerat de soare,
ca aripi mari ce n’au putut zboare,
te’nchizi ranita, peste renuntari.
Unde să mă văd peste n ani…?!…
Ştiu că una din întrebările la modă astăzi întâlnite la un interviu -spre exemplu- este “Unde te vezi peste n ani?”. Nu ştiu cum sunt alţii, sau ce răspund la această întrebare -probabil răspunsul este influenţat de contextul în care a fost pusă întrebarea, sau nu- însă ştiu că uneori sunt curioasă pe unde voi ajunge în viaţă, atât la propriu cât şi la figurat. Când atâtea poveşti ale atâtor oameni, celbri sau nu, au fost scrise, stau şi mă întreb cum se va scrie povestea mea, cum mi se va derula propriul film al vieţii, cu ce urcuşuri sau coborâşuri mă voi întâlni, ce personaje vor intra în scenă. Ştiu, sunt o visătoare, şi mulţi ar considera ca-mi “bat” capul degeaba, însă asta sunt… Îmi place să mă uit la poze vechi şi zâmbesc la gândul “cum voi arăta eu oare îmbătrânită?”, dacă voi ajunge aşa… Cine ştie… Dar până una alta ştiu că viaţa trebuie trăită şi primită aşa cum este, cu bune, cu rele, de viitor se îngrijeste Altcineva, mai presus decât mine. Tot ce pot face eu este să-I comunic visele mele şi să aştept să vad care dintre ele mi se vor îndeplini
Anamaria
Muzică şi stele
Mă uit cu nostalgie la cele mai faine zile pe care le-am petrecut la ţară, ca de altfel în fiecare an. Nu pot explica ce mă atrage cu atâta putere de locurile acelea…deşi nu am condiţiile de acasă (baie, televiyor, calulator), pur şi simplu acolo nu îmi lipsesc. Ba chiar mi s-ar parea “denaturat” să le am, pentru ca atunci nimic nu ar mai fi cum este (simplu şi frumos). Mă bucur că am ocazia să experimentez şi alte condiţii… altă viaţă, cu alte cuvinte.
Acum când sunt acasă îmi lipseşte foarte mult aerul de acolo şi desigr liniştea, împodobită, noapte de noapte, de cântecul greierilor… E atâta mister şi frumuseţe…Şi mă simt şi privilegiată pentru că mătuşa mea (la care am stat) are o curte plină cu verdeaţă, chiar neasfaltată, ceea ce imi aducea un plus de aer curat noapte de noapte.
M-am simţit extraodrinar şi mă bucur că am reuşit să o fac şi pe mătuşa mea să se simtă la fel de bine.
M-am bucurat de toate animalele fără de care curtea ar fi fost pustie, începând de la viţeluşul de aproape o lună şi până la puii de găină şi cei de raţă…ah…era să uit aricii, care veneau “în vizită” în fiecare seară la fragile de pe jos 
.
Totul a fost splendid! Şi deşi nu ştiu dacă am reuşit să redau în cuvinte potrivite trăirea, sau să transmit sentimentele mele, ştiu că vacanţele mele nu sunt vacanţe fără timpul petrecut la ţară
Anamaria
unde ni-s limitele?
stateam si ma gandeam zilele acestea ca nu mai exista limite in prezent la nimic, sau aproape nimic. De ce spun asta?
In primul rand tinerii au acces la informatii non-stop, asa cum parintii si bunicii nostri nici nu visau ca se va ajunge. Astazi la un singur clik ai “tot ce iti doresti”, fara efort, fara “stres” prea mare. Copii si tineri intra pe site-uri nepermise lor, si asta doar raspunzand fals la intrebarea “ai peste 18 ani?” (acolo unde mai exista) sau folosindu-se de alte metode…
In al doilea rand -nu stiu daca pot generaliza pentru toata lumea, nu o fac, nestiind sitauatia altor tari- la noi in tara nu mai exista limite in tot ce e mai rau. Si cand spun ce e mai rau ma refer la minciuna, hotie, lacomie, barfa, nemultumire, nesimtire, prostie…si poate ar mai fi si altele insa nu-mi vin in minte acum. Oricum, lista este destul de mare si nu ne face cinste deloc…deci exista si pentru noi limite? In timp ce altii se lupta sa-si depaseasca limitele, intr-un mod construnctiv, si pozitiv, noi….noi luptam sa depasim limitele moralitatii, sau ale bunei cuvinte… si toate pentru ce? pentru ca nu avem nici multumiri, nici bucurii, nici impliniri, nici liniste…suntem goi, si nu vedem…
Anamaria
a şti sau a nu şti…aceasta este întrebarea
“A şti, arătându-te neştiutor, înseamnă a fi desăvârşit. A nu şti, socotindu-te ştiutor, înseamnă a fi suferind.”- Lao Tse
Mă surprinde cât de puţine ştim, şi mai ales cât de puţin ne pasă. Trăim într-o generaţie în care avem parcă totul la picioarele noastre mai ales în materie de tehnologie. Mă suprinde faptul că încă de mici, copiilor li se pune în mână un telefon mobil, sau un calculator în locul unei păpuşi sau în locul unei perechi de role. Astfel, li se răpeşte copiilor cel mai preţios lucru: copilăria. Mai departe, în adolescenţă, părinţii sunt priviţi cu un fel de “dispreţ” dacă nu le iau “odraslelor” cel mai performant i-phone. O generaţie de oameni mai plictisiţi, nici că a mai existat până acum. Tinerii au preocupări mai degrabă în ceea ce priveşte alegerea unui club de noapte, planificarea unei cabane sau alte “distracţii”. În rest…nimic…
Nu mai există interes pentru ALTCEVA. Nu mai este acea curiozitate care face bine…care deschide orizontul cunoaşterii. Oare de ce? De ce nu mai sunt interesaţi tinerii de a cunoaşte cât mai multe şi diverse lucruri? De ce se bat cu pumnul în piept tot aceia care nu ştiu mare lucru?…
by Anamaria
Tu de ce “Dumnezeu” ai nevoie?
stau si ma gandesc ca suntem atat de interesati de atingerea obiectivelor proprii, incat atunci cand ne e greu, “trantim” toata aceasta povara pe “Dumnezeu” si daca nu ne iese bine, gandim ca El poarta toata vina… ne rugam doar atunci cand avem nevoie sa-i cerem ceva Tatalui, mergem la biserica doar de sarbatori, sau cu ocazia unui eveniment (fericit, sau nefericit) facand din aceasta un “eveniment rar”. ce sa mai spun de credinta…credem doar ceea ce ne place, sau ceea ce este in concordanta cu principiile noastre de viata, si atat. Ce trist este ca avem nevoie de un Dumnezeu de o zi, o saptamana, o luna, dar nu de un Dumnezeu de toate zilele…oare de ce nu cautam sa-L “avem” zilnic? Ii condamam, sau nu ne plac apostolii Petru (pentru tradare), Iuda (pentru vinderea Mantuitorului) si Toma (pentru necredinta lui), dar oare nu suntem si noi Petru, Iuda, sau Toma la un moment dat?
Anamaria
Comentarii recente